Istoria băilor - cum se îmbăiau strămoșii noștri și în ce tip de băi

Antichitate: îmbăierea asemeni unui zeu

Tradiția îngrijirii corpului a fost dezvoltată de vechii egipteni, cunoscuți pentru curățenia lor și pentru utilizarea produselor cosmetice. Săpunul își are originea în Babilon încă din anul 2.000 î.Hr. și a ajuns la scurt timp și în Egipt. Egiptul a fost civilizația care a dat viață ritualurilor de baie - de exemplu, se credea că, cu cât o persoană era mai curată și mai bine unsă cu ulei, cu atât se apropia mai mult de zei. De aceea, egiptenii se spălau de mai multe ori pe zi, iar îmbăierea era un ritual nelipsit pentru ei.
 

Spa - parte integrantă a culturii

Întâlniri sociale în toalete

Un proces similar a avut loc și în toaletele publice. Nu existau pereți despărțitori, iar scaunele de toaletă erau adesea plasate unul vizavi de celălalt, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de propria companie și să poarte discuții animate. Buretele natural era folosit pe post de hârtie igienică, care, desigur, era de unică folosință. Și s-ar putea să pară surprinzător, dar chiar de pe atunci s-a născut ideea de a începe să fie taxate toaletele publice. Împăratul antreprenor Vespasian a venit cu ideea de a taxa toaletele. Urina a fost, de asemenea, monetizată - fiind bogată în amoniac, a fost folosită în tăbăcării pentru a prelucra pielea.
 

Evul Mediu timpuriu: igiena din mediul rural

În cele din urmă, au apărut și băile publice, care au devenit foarte populare. Era posibil să te tunzi, să te bărbierești sau să primești tratamente cosmetice și chiar medicale. Cu toate acestea, în timp, ele au fost distruse de inundații în întreaga Europă.
 

Să mă spăl? Imoral!

După aceea, din păcate, lucrurile au luat o întorsură puțin ciudată în ceea ce privește igiena. Băile erau considerate un păcat și dăunătoare sănătății. Sfântul Ieronim, de exemplu, considera scăldatul zilnic ca fiind o desfrânare. Din acest motiv, călugării din mănăstiri își spălau întregul corp doar de câteva ori pe an.
 

Protecție împotriva ciumei

Credeai că nu se poate mai rău? Dimpotrivă. Când ciuma s-a răspândit în Europa în secolul al XIV-lea, oamenii au încetat să mai acorde atenție igienei. Aceștia credeau că porii deschiși facilitau pătrunderea bolii în organism. Pe de altă parte, acumularea de murdărie ar fi trebuit să le protejeze. Apa era încă considerată dăunătoare - chiar și în rândul nobilimii. Preferau să se scarpine cu raclete de fildeș și să acopere mirosul corpului cu cele mai rare pudre și parfumuri...
 

Igiena la Curtea Regală

Nici în secolul al XVII-lea lucrurile nu au avansat în privința igienei. Regele francez Ludovic al XIV-lea a făcut baie doar de două ori în viața sa, iar acest lucru aproape că l-a costat viața. Se spune că nu exista nicio toaletă în castelul său de la Versailles, iar dansatorii își făceau necesitățile într-un colț al sălii de bal.
 

Secolul al XVIII-lea: apa și săpunul revin pe scenă

Abia în secolul al XVIII-lea apa și săpunul au revenit în peisaj. Cu toate acestea, nuditatea era considerată nepotrivită, așa că oamenii se spălau adesea în cămăși de baie și se săpuneau peste ele. Și cum avea loc o astfel de îmbăiere? O dată pe săptămână, o menajeră scotea din cămară o covată sau o scăldătoare de tablă. În ea punea apă caldă, în care se scălda toată familia... Până la băile de astăzi a fost un drum destul de anevoios.
 

Schimbări datorate revoluției industriale

Cu toate acestea, o revenire completă la igienă nu a avut loc până în secolul al XIX-lea, când Ignaz Semmelweis a venit cu teoria bacteriilor, devenind astfel un pionier al igienei în medicină și în viața de zi cu zi. Revoluția industrială a sporit accesul populației la produse de igienă, cum ar fi săpunul, accesoriile pentru baie etc. În orașe au început să fie construite sisteme de canalizare. Băile și dotările pentru baie au cunoscut o evoluție uriașă, iar utilizarea bideurilor a devenit, de asemenea, foarte răspândită.
 

Americanii și băile lor

Dezvoltarea economică rapidă a SUA în secolul al XIX-lea a generat necesitatea construirii de hoteluri. Versiunile de lux ale acestora dispuneau de instalații sanitare separate. Băile, așa cum le cunoaștem astăzi, cu cadă, lavoar, oglindă și toaletă, au câștigat curând popularitate în casele private. Până la mijlocul secolului XX, apartamentele mici, dotate cu băi moderne, erau considerate standardul civilizației. Din ce în ce mai multă atenție a fost acordată nu numai la caracterul practic al băii, ci și designului acesteia.

• 
• 
• 
• 

Strămoșii noștri au trebuit să parcurgă un drum lung și anevoios înainte de a crea băile confortabile cu care suntem obișnuiți astăzi, în secolul XXI. Abordarea igienei corpului uman s-a schimbat de multe ori de-a lungul mileniilor. Avem acum inovații tehnice la care Ludovic al XIV-lea nu a visat vreodată!